Izabella Monica Lukács a reușit să facă (aproape) imposibilul pe LinkedIn: să-și creeze un brand personal cultural și să strângă, prin conținutul său, o comunitate faină de oameni în jurul artei.
Are 2 newslettere și un blog minunat, pe care le recomand oricând, oricui, chiar dacă locuiește sau nu în Cluj.
Așa că, am fost curioasă să aflu mai multe din culisele procesul ei de creație.
Și m-am hotărât: cât de des posibil vom avea, în cadrul newsletterului „(in)Vizibil”, mini-interviuri cu persoane care-și cresc brandul personal prin postări de calitate, care oferă multă valoare pentru audiențele lor.
Mulțumesc, Izabella, pentru încredere!
-------------------------------------------
Cum ți-ai descrie brandul personal?
E un amalgam de vulnerabilitate, emoție și real. E un experiment în care îmi exersez vulnerabilitatea și curajul prin experiențele, ideile și trăirile pe care le împărtășesc. Sunt un om fascinat de artă, în toate formele ei, dar mai ales de rolul ei esențial în societate. Un om care își croiește un drum într-ale marketingului cultural.
Iar dacă în facultate îmi doream să explorez această arie a marketingului, deși nu prea știam care sunt particularitățile lui (pentru că facultatea pe care am urmat-o nu avea o astfel de disciplină), azi pot spune că, în mod firesc și instinctiv, m-am îndreptat spre zona asta. Simt că mi-am găsit direcția, iar pentru asta simt recunoștință.
Și deși sună idealist, sper la un viitor cu oameni mai empatici, responsabili și senini. Iar tot ceea ce fac, atât cu proiectele mele personale (website-ul și cele două newslettere) gravitează în jurul acestei credințe aparent inconștiente, vitală precum oxigenul.
Recent am văzut documentarul „Avicii: I’m Tim” și-am rezonat mult cu ce a simțit Tim. Spunea că nu-și dorea să fie perceput ca un personaj și nu voia ca între Avicii și Tim să existe o diferență, chiar dacă asta a venit cu destul de multe riscuri. La fel și eu, o să am grijă nu-mi pierd busola, să rămân aceeași eu, reală și naturală.
Brandul personal sunt eu, cu împleticiri, cu emoții, cu pasiune, cu așteptări uneori prea mari de la propria persoană, dar cu determinare, seriozitate, disciplină, putere creatoare și energie în a pune umărul la treabă înspre a face lumea asta mai bună și mai blândă în felul meu.
Cum și de ce ai început să trimiți cele două newslettere culturale?
O să-ncep cu CooltCluj pentru că aici povestea e mai amplă. Pe măsură ce mergeam la evenimente și cunoșteam oameni din sectorul cultural, am simțit că e nevoie de voci și oameni de bine care să-i observe, să vorbească despre ei și munca lor și să le ofere sprijin. Așa am început să dau o mână de ajutor ca voluntar la REACTOR de creație și experiment din Cluj și să scriu pe rețelele de socializare despre evenimentele care îmi gâdilau sufletul, intelectul ori ambele. Îmi amintesc că primeam comentarii de tipul: „Până să zici tu de treaba asta, habar nu aveam că există”.
Și-atunci mi-am zis: „Dacă oricum scrii despre evenimentele la care mergi, ce-ar fi să le aduni pe cele din Cluj și să le pui într-o postare în fiecare luni dimineață?”. Și asta am făcut. Am început seria de #recomandăriculturale în vara anului 2023 și nu mi-a luat mult până să-mi dau seama că era de ajutor și că o astfel de inițiativă lipsea până atunci din marea de conținut mai mult sau mai puțin relevant din online. Feedbackul pozitiv a venit repede, mi-a dat o doză sănătoasă de bucurie și încredere că fac bine ce fac și că-i musai să continui.
În paralel cu asta, aveam prieteni care știau cum și ce scriu și mă-ncurajau să-mi fac un site, unde să-mi public scrierile. Am rumegat ideea, am lăsat-o la dospit și m-am pus pe treabă. Dacă n-aș fi avut lângă mine oamenii potriviți, acest proiect n-ar fi văzut lumina zilei atât de curând.
În timp ce lucram la site, mi-a venit ideea să-i fac upgrade micului proiect cu evenimente. Mai concret, am dus ideea mai departe și din iulie 2024 până în prezent descopăr cum e navigarea în ape ceva mai adânci, dar nu tulburi, prin newsletterul CooltCluj.
Coolturalist e un alt proiect de suflet, pe care am simțit că vreau să-l pun pe picioare și că ar fi bine primit de către oameni. Vedem că munca, pasiunea și perseverența oamenilor curajoși, profesioniștilor și artiștilor fac ca lucrurile bune să se întâmple. Dar cu câți dintre oamenii ăștia ne întâlnim, de fapt? Dintre newsletterele pe care le primim într-o săptămână, câte sunt despre artă, cultură și despre oamenii care fac ca lumea să se învârtă? Prea puține.
De multe ori, lucrurile depind de noi și de implicarea noastră. Cred că e nevoie să vorbim mai mult despre oamenii care au grijă de fenomenul cultural. E nevoie să vorbim despre subiectele care ne bucură, dar și despre cele la care mai avem de lucrat. E nevoie să ne întâlnim, să cunoaștem și să vorbim cu oameni-lumină, care, paradoxal, nu sunt mereu în lumina reflectoarelor.
În plus, pentru că știm faptul că arta poate oferi un sentiment de scop și de împlinire chiar mai puternic decât cel pe care mulți oameni îl simt în munca lor, cred că este nevoie să vorbim mai des și în contexte mai variate despre asta. Activitățile artistice și creative nu sunt simple hobbyuri, ci instrumente concrete care ne ajută să fim mai bine, să ne simțim mai împliniți și să ne concentrăm mai bine.
Ca să formulez o concluzie, Coolturalist e o punte între oamenii din domeniul cultural-artistic și cititori. De două ori pe lună, vin cu noutăți relevante din cultură și artă, interviuri cu artiști și oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și să facă ceea ce le încântă sufletul și recomandări de ce să mai citim, vedem, ascultăm sau încercăm.
Cum arată procesul tău de scriere ale newsletterelor (long form content)? Cum diferă el de momentele în care postări pe social media (short form content)?
Pentru newslettere e nevoie de o documentare mai amplă, mai consistentă și e un proces mai lung, format din mai multe etape. Pentru Coolturalist, fiind un newsletter bilunar, adunarea, selecția și scrierea propriu-zisă au loc, uneori, în paralel. Mai concret, pe măsură ce identific subiectele încep și scrierea lor, așa evit să mă aglomerez foarte tare în zilele dinaintea noii ediții. Alteori, culeg și filtrez subiectele, iar de scris mă ocup cu două-trei zile înainte de publicare. E un proces fluid și cursiv, influențat de programul meu și câteodată chiar și de inspirație.
La CooltCluj, procesul e mai clar – newsletterul apare în fiecare duminică, iar selecția evenimentelor o fac concomitent cu scrierea fiecărei ediții, de cele mai multe ori vinerea sau cel târziu sâmbăta. Așa am siguranța că cele mai multe dintre evenimentele care urmează sunt deja publice și riscul ca unele să fie publicate ulterior apariției newsletterului e mai mic. Dacă totuși aflu de ele ulterior, le adaug în articolul de pe site.
Pe lângă newslettere, mai fac interviuri și articole pentru site. Documentarea cea mai serioasă o fac la interviuri pentru că sunt exigentă cu mine când vine vorba de formularea întrebărilor. Vreau, pe cât posibil, să mă feresc de întrebările comune, generice, simpliste și previzibile și să merg în zone mai puțin explorate, mai profunde și mai puțin convenționale.
Pentru mine e important ca oamenii cu care colaborez să aibă o experiență plăcută, să răspundă cu drag și cu sufletul deschis la întrebări, iar acest lucru depinde, în primul rând, de mine. Eu cred în principiul reciprocității, iar de-a lungul timpului am înțeles că seriozitatea, atenția și sufletul pe care le pui într-un lucru, oricât de mic ar fi, se simt și, de multe ori, vorbesc de la sine.
Acest lucru e valabil și în cazul postărilor. Multe dintre ele derivă din conținutul din newslettere sau de pe blog. Altele, sunt de sine stătătoare și mai spontane. În tot ce scriu și comunic, mă ghidez după câteva elemente: suflet, sens și personalitate.
Cum vezi viitorul newsletterelor tale?
Îmi doresc să evolueze și să cresc și eu odată cu ele. Vizualizez momentul în care vor deveni cu adevărat niște repere în zona culturală, la nivel național, nu doar local. Ce-mi doresc e ca aceste newslettere să faciliteze apropierea și împrietenirea a cât mai mulți oameni cu arta și cultura, dar și sprijinirea artiștilor și profesioniștilor care depun eforturi neobosite și au grijă ca proiectele culturale să existe. Să creeze dialog și contexte de legătură între artiști și cei care îndrăgesc arta.
Dacă privesc spre un orizont de timp mai scurt, următorii pași constau în identificarea resurselor care să mă ajute să le dezvolt. E mult până departe, dar am un plan în minte (și pe hârtie) și niște obiective spre care mă-ndrept prin pașii mici pe care-i fac în fiecare zi.
Dincolo de newslettere și website, mi-ar plăcea ca în viitor (pe termen mediu spre lung) să pun la cale și-n mediul offline niște idei crețe la care îndrăznesc să mă gândesc încă de-acum.
Care au fost ecourile pe care le-ai simțit în urma publicării newsletterelor?
Tot acest trio – website și newslettere – îmi aduce multă împlinire, plenitudine și, poate cel mai important, certitudinea că fac ceva cu sens, că munca mea are rost. Deși mă așteptam ca newsletterele să fie bine primite, m-a surprins puțin cât de repede, frumos și natural le-au îmbrățișat oamenii.
Într-un timp scurt, de doar câteva luni, CooltCluj a devenit un reper cultural la nivel local. Mai mult, cei care citesc ce scriu și urmăresc ce public, îmi mai cer opinia, mă întreabă dacă recomand cutare spectacol sau eveniment ori vin către mine cu idei de colaborare.
Pe de altă parte, feedbackul primit și evoluția proiectului m-au responsabilizat și mai mult. Țin mult la faptul că, până la acest moment, aproape 1700 de oameni mi-au oferit încrederea lor. Și vreau să am grijă de încrederea asta și de timpul oamenilor, pentru că nu-i puțin lucru, mai ales acum când știm cât de strident și asurzitor e zgomotul de fond.
Îți mulțumesc, Izabella, pentru încredere și informațiile valoroase acordate! ❤️
Iar noi 👀 ne citim cât de curând cu un alt brand personal de la care avem ce învăța 🤗 Pe curând!
🔮 Ce zici - ne auzim la un pahar de vorbă în intimitatea inbox-ului tău?
Promit că-i gratuit 🤓 și-ți bate la ușă doar de două ori pe lună 👻.
Wow, magic!
You are subscribed!